Comunitatea Alumni a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila crește cu fiecare generație și se bucură de nume importante în cadrul acesteia.
Gheorghe Marinescu, unul dintre medicii neurologi de renume ai țării, care a lucrat și s-a bucurat de aprecierea unor personalități precum J-M. Charcot și Babinski, este unul dintre membrii de seamă ai comunității. Nu numai că studiile acestuia reprezintă piloni importanți pentru neurologia cunoscută de noi astăzi, însă Gheorghe Marinescu a revoluționat și lumea cinematografică, fiind primul producător al unui film științific la nivel mondial, evaluând și demonstrând prin această producție tulburări de mers organice și primind ulterior aprecierea publică a fraților Lumiere.
Gheorghe Marinescu
Sub îndrumarea lui Gheorghe Marinescu a lucrat un alt membru Alumni, Ana Aslan, una dintre puținele femei din domeniul medical la nivel mondial a acelei perioade. Cu toții cunoaștem meritul Anei Aslan în brevetarea procainei, însă remarcabilă a fost implicarea ei importantă în geriatrie și viziunea unică asupra vârstnicilor, vizând aspecte medicale, sociale, economice și psihologice. Acest lucru a dus la recomandarea din partea OMS ca model de bună practică a centrului în care Ana Aslan își desfășura activitatea.
Ana Aslan
O altă figură aparte este Nicolae Minovici, bine-cunoscut pentru studiile sale în medicină legală. Însă, în ciuda pasiunii pentru tanatologie, acesta a avut un impact major în ceea ce privește sănătatea publică și medicina de urgență. Fiind impresionat de conceptul de ambulanță observat în timpul activității în afara țării, a introdus această idee în România. De asemenea, Minovici a instaurat primul spital de urgență din țară și a instruit personalul în tehnicile de salvare rapidă. Implicarea lui a acoperit probleme sociale diverse, de la înființarea de cămine și azile în sprijinul oamenilor fără adăpost, până la crearea de lăcașe pentru mamele singure, fără sprijin economic sau social.
Nicolae Minovici
Ulterior acestei perioade, un alt absolvent s-a remarcat în domeniul virusologiei – Ștefan S. Nicolau, al cărui nume îl poartă și astăzi Institutul de Virusologie, în semn de omagiu pentru contribuția majoră adusă domeniului. Pe lângă observații importante asupra acestor structuri, doctorul a publicat informații despre virusuri pentru populația generală, în termeni simpli, cu comparații ușor de înțeles, pentru a atrage atenția asupra acestei categorii de afecțiuni infecțioase. De asemenea, Ștefan S. Nicolau este unul dintre primii doctori care a observat și promovat implicarea virală în oncogeneză.
Ștefan S. Nicolau
Mai aproape de perioada noastră și poate printre cele mai sonore nume, este George Emil Palade, laureat Nobel, care a influențat traseul biologiei celulare. Mai puțin cunoscut este faptul că înaintea perioadei de studii moleculare și celulare, acesta s-a dedicat pacienților și medicinei clinice și a obținut admirația multor pacienți, unul dintre aceștia fiind chiar Tudor Arghezi. Poetul a scris o piesă de teatru după ce l-a întâlnit și a fost tratat de el, ca o ironie la adresa abordărilor medicale observate înainte de a-l cunoaște pe doctorul Palade.
George Emil Palade
Stomatologie
Din domeniul stomatologiei putem aminti numele multor personalități remarcabile, care încă de la înființarea Facultății de Stomatologie din București, anul 1948, au îndrumat în cariera lor, generații întregi de medici stomatologi. Pentru a deschide lista comunității Alumni a Facultății de Stomatologie din cadrul UMFCD, vom contura portretele profesionale a primilor îndrumători ai acestei facultăți.
Prof. Dr. Dan Theodorescu a fost medic specialist în chirurgie generală, a urmat în anul 1934 un stagiu de pregătire la Viena în Clinica Prof. Dr. Picher, unde a dobândit și specializarea în domeniul stomatologiei. Sub conducerea Prof. Dr. Dan Theodorescu, în anul 1935 se marchează un important reper în istoria Institutului Clinico-Stomatologic de la Spitalul ``Colțea``, prin înființarea primei Clinici cu paturi de chirurgie Buco-Maxilo-Facială din România.
Între anii 1941-1943, Prof. Dr. Dan Theodorescu a înființat primele structuri de învățământ pentru personalul mediu sanitar: Școala de Surori de Stomatologie și Școala de Tehnicieni Dentari și astfel, ca recunoaștere, Prof. Dr. D. Theodorescu a fost ales Președintele ``Asociației medicilor stomatologi``. De asemenea, în acea perioadă a pus bazele unui amfiteatru de curs, a laboratoarelor medicale și de tehnică dentară, precum și a două noi secții de terapie buco-dentară și ortodonție.
Dan Theodorescu
Stomatologie
La înființarea Facultății de Stomatologie (1948), catedra de Ortopedie Stomatologică, ce includea și Ortodonția până în anul 1916, a fost coordonată de domnul Prof. Dr. Eugen Costa. Începând cu anul 1939, acesta a activat în Clinica de Stomatologie de la Spitalul Colțea din București, secondându-l pe Prof. Dr. Dan Theodorescu. Din anul 1916 devine profesor și pune bazele Clinicii de Protetică Dentară din București, fiind formatorul unui colectiv de profesori și practicieni de excepție.
Prof. Dr. Eugen Costa
Stomatologie
Din anul 1916, disciplina de Ortodonție se desprinde din cea de Ortopedie Stomatologică, fiind coordonată de o altă personalitate în domeniul stomatologiei. Domnul Prof. Dr. Pătru Firu s-a implicat în dezvoltarea și modernizarea ortodonției și chirurgiei ortodontice, punând bazele stomatologiei infantile din România. A pus bazele primului curs de specializare postuniversitar, formă premergătoare rezidențiatului, ce dura zece luni și în urma căruia s-au format mai multe promoții de specialiști în stomatologie infantilă. Prof. Dr. Pătru Firu a fost Decanul Facultății de Stomatologie și primul Prorector al Institutului de Medicină și Farmacie din București din partea Facultății de Stomatologie.
Prof. Dr. Pătru Firu
Stomatologie
Prof. Dr. Valerian Popescu a urmat secundariatul în serviciul de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială, sub îndrumarea Prof. Dr. Dan Theodorescu, iar în anul 1948, a devenit coordonatorul catedrei de Chirurgie BMF, din cadrul Facultății de Stomatologie București. În această perioadă, până la finalul vieții, Prof. Dr. Valerian Popescu a dezvoltat mai multe tehnici chirurgicale, având și o activitate științifică remarcabilă.
Succesorul Prof. Dr. Valerian Popescu la conducerea Clinicii de Chirurgie BMF, a fost Prof. Dr. Corneliu Burlibașa, acesta fiind și Decanul Facultății de Stomatologie între anii 1984-1989.
Valerian Popescu
Stomatologie
Lista personalităților ar putea continua, deoarece în timpul scurs de la înființare și până în prezent, numeroase generații au fost formate în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din București, fiecare promoție având caracteristicile proprii, dar și personalități care și-au făcut simțită prezența în domeniul stomatologic.